Mediatorul......poate avea un salariu de 1.000 de euro lunar.

Vânător de capete, antrenor de viaţă, responsabil şef cu conversaţia - câteva dintre denumirile unor meserii de succes de astăzi, în traducere românească.

În urmă cu 20 de ani, meşteşugarii îşi câştigau o existenţă confortabilă. Astăzi, din ce în ce mai mulţi găsesc succesul în meserii rupte de concret.

Un studiu al Institutului Naţional de Statistică şi Studii Economice arată că salariul brut mediu anual a ajuns de la 261 lei, cât era în 1947, la 4.010 lei în 1990. Anul 2007 a fost cel în care s-a înregistrat cea mai mare creştere a salariilor începând cu 1989.

La sfârşitul anilor '80, designul industrial şi cel vestimentar erau cele mai vânate de tineri. Dacă la începutul anilor '90, blănarii, încărcătorii de brichete sau brichetarii, sobarii, dulgherii ş.a.m.d. erau la mare căutare, acum aceste meserii sunt pe cale de dispariţie - lucru confirmat de un studiu recent realizat de Ministerul Muncii.

Domeniul IT şi cariera militară, căutate încă din perioada comunistă, şi-au păstrat atractivitatea.

Dacă locurile de muncă cel mai bine plătite sunt în sectorul hotelier şi al bunurilor de larg consum (FMCG), cele în IT şi marketing sunt printre cele mai căutate.

Conform revistei Biz Campus, cel mai bine plătit post este în sectorul hotelier, unde un director general al departamentului de financiar poate câştiga până la 7.000 de euro. Pentru un astfel de post, printre cerinţele necesare se numără cunoştinţele de contabilitate şi o capacitate de a comunica foarte bună.

Pe locul al doilea se află sectorul FMCG, unde un director naţional de vânzări şi un marketing manager pot câştiga între 2.500 şi 4.000 de euro. Persoanele care ocupă aceste posturi trebuie să comunice uşor şi să fie rezistente la stres.

Ultimul pe podium este sectorul imobiliar, unde managerul departamentului de investiţii sau terenuri poate câştiga începând cu 1.000 şi până la 4.000 de euro. Ca să lucrezi în domeniul imobiliarelor, ai nevoie de abilităţi de negociere foarte bune.

Urmează sectorul bancar. Aici, un manager financiar câştigă între 2.500 şi 3.500 de euro. Un director financiar câştigă bine în orice domeniu: farmaceutic, auto. Meseria de auditor financiar este una nou apărută. Acesta evaluează procesele financiare ale unei companii. Se pot câştiga bani frumoşi - până la 2.500 de euro lunar, potrivit ziarului Evenimentul Zilei.

Sectorul IT este, de asemenea, unul bănos, şi foarte căutat de tineri. Cu tehnologia care face progrese în fiecare zi, o carieră în IT se numără printre cele care vor fi la mare căutare şi peste câţiva ani. Au apărut noi slujbe şi noi poziţii în ierarhiile IT. Conform capital.ro, printre ele se numără: programatorul pe platforme mobile, designerul 3D, configuration administrator, storage & back-up specialist. În cadrul unei firme de IT, un software development manager este plătit cel mai bine, cu până la 3.500 de euro.

Reţelele sociale precum Facebook şi Twitter au dus şi ele la apariţia unui nou post. Potrivit capital.ro, un chief conversation officer răspunde de imaginea unui brand pe reţelele sociale şi intervine în discuţiile care au legătura cu compania angajatoare.

În sectorul publicitar, media directorul câştigă cel mai bine. El este plătit cu între 1.500 şi 3.300 de euro. În departamentul de creaţie, creative directorul poate câştiga peste 3.000 de euro lunar. Acesta trebuie să aibă imaginaţie, să fie, evident, creativ, dar şi să fie la curent cu noutăţile din publicitate.

Potrivit revistei Business Magazin, avocaţii şi juriştii au venituri de peste 2.500 de euro pe lună - bani care vin din salariu şi comisioane. Şi ei ocupă un loc în topul celor mai bine plătite zece joburi. În acest domeniu, se integrează, mai nou, mediatorul. El este cel care ajută la rezolvarea conflictelor până la stadiul de "tribunal". Mediatorul poate avea un salariu de 1.000 de euro lunar.

Şi în resurse umane se câştigă bine! Un managing consultant poate avea un salariu cuprins între 800 şi 2.000 de euro, iar unui director de resurse umane în sectorul de retail sau farmaceutic îi pot intra în buzunar până la 3.000 de euro pe lună! Head-hunter-ul câştigă 3.000 de euro lunar, conform Evz. El este cel care identifică potenţialii candidaţi pentru un job şi îi contactează pentru a-i atrage spre postul respectiv.

Executive coach-ul este o altă meserie nouă. El ajută la dezvoltarea personală a persoanelor din management. Salariul depinde de numărul de clienţi pe care îi ajută să relaţioneze mai bine şi să se cunoască pe sine. O persoană care ocupă acest post poate câştiga pe lună minimum 2.000 de euro.

Pe ultimul loc în acest top se află medicii, care primesc, în România, pe lângă salariu, şi recompense financiare de la pacienţi. Conform legii salarizării unice, un medic primar (de gradul al V-lea), din medicina legală, câştigă un salariu de aproape 1.000 euro.

Sursa: http://www.tvr.ro/articol.php?id=77123&c=58

Medierea unui conflict

Medierea Conflictelor

Comunicarea informala, stresul sau diferentele de caracter sunt principalele surse ale discutiilor violente.
Mare parte din timpul petrecut la job presupune interactiunea cu persoane di­ferite, care pune la incercare puterea fiecaruia in a menaja situatii mai mult sau mai putin previzibile. Specialistii in resurse umane considera ca motivele sunt diferite in crearea unui de­zacord, in functie de intensitatea lor si de efectele pe care le au acestea pe termen lung.

Zvonul naste divergente

Comunicarea de tip informal sta de cele mai multe ori la baza unei situatii nepla­cute in cadrul unui departament. Zvo­nu­rile, impresiile, cat si comentariile perso­nale sunt printre cele mai des inta­lnite exemple. Claudia Irindea, managing par­t­ner Psihoselect, precizeaza ca intr-o organizatie managementul trebuie sa se asi­gure ca aplatizeaza efectul celor amin­tite mai sus, printr-o comunicare formala, care transmite un mesaj clar. Prin urmare, se poate aduce un plus de siguranta, mai ales in aceasta perioada plina de incertitudini.
Unele dintre cele mai greu de gestionat sunt situatiile controversate bazate pe favorizarea unor angajati in detrimentul altora. Daca acest lucru nu este realizat in favoarea salariatilor performanti, finalul nu este tocmai ideal pentru angajator. "In astfel de cazuri, de cele mai multe ori se ajunge la conflicte neplacute, finalizate cu decizia: mai raman sau nu", explica Irindea.

Exercitiu de comunicare
Pentru a se incerca prevenirea unor astfel de probleme, care pot dezechilibra rezultatele muncii, echipa trebuie sa aiba o atitudine cat mai matura. "Rolurile in echipa trebuie stabilite, comunicate si asumate de coechipieri, iar comunicarea trebuie sa fie deschisa si bazata pe respect", declara Marcela Luca, consultant Atlas Consel Training. Pe de alta parte, contradictiile pot avea si efecte benefice, atat timp cat ele sunt rezolvate constructiv. "Ele pot pune la incercare abilitatile celor implicati de a asculta, de a cere si de a da informatii clare si concise, fara a-l leza pe celalalt", sustine Luca. Astfel, in opinia lui Ioan Sa­mi­haian, senior consultant Atlas Consel, se contureaza o oportunitate buna pentru o persoana asertiva, care poate vedea in "opozant" un partener cu care se poate dialoga pentru obtinerea unui beneficiu comun.

Neutralitatea aduce solutii
Medierea unei situatii conflictuale trebuie facuta de o persoana neutra, respectata de ambele parti implicate. "Persoa­na aleasa e bine sa aiba imaginea profesionistului care va acorda asistenta necesara rezolvarii dezacordului", adau­ga Irindea. Una dintre persoanele po­trivite pentru aplanarea unui conflict poate fi chiar seful, care, in opinia Elenei Munteanu, consultant Ascendis, are cel mai important rol in gestionarea si rezolvarea acestuia. Mai mult, pentru obtinerea aceluiasi castig, sunt foarte importante cultura.organizatiei si modul in care se incurajeaza unitatea echipei versus competitie.

"Motivele si criteriile pe baza carora s-a luat o decizie de catre un mediator trebuie comunicate cu claritate si transparenta", spune Munteanu, care recomanda ca elemente ce stau la baza unei rezolvari contructive si productive spiritul de echi­pa, increderea in manageri si constientizarea obiectivului comun.
Oricum, mediatorul nu poate realiza o me­diere reala doar pe baza unei ascul­­­ta­ri a ambelor parti implicate. "Este important ca persoana care tre­buie sa aplaneze neintelegerea sa recunoasca nevoia din spatele comportamentului fiecarei persoane si apoi sa ga­seasca modalitati de a o satisface", conchide Munteanu.
Motive de disputa
Lupta pentru putere in cadrul echipei;
Lupta pentru recunoasterea si stima celorlalti;
Lupta pentru un anumit beneficiu financiar;
Contradictii personale sau profesionale;
Organizare versus flexibilitate;
Motivatie materiala versus auto-motivatie;
Stilul conservator versus stilul orien­tat catre schimbare.
Cum trebuie aplanata o ciocnire de interese
Fixati o intalnire;
Nu intrerupeti;
Evitati folosirea insultelor;
Nu aduceti acuze;
Vorbiti in numele dvs.;
Folositi argumente, pe rand, urmand sa le explicati;
Ascultati activ;
Reformulati mesajul celeilalte parti;
Propuneti o cale de iesire;
Ajungeti la o solutie de comun acord.

Sursa: http://www.romanialibera.ro/angajari/a178085-medierea-conflictelor.html

Medierea - Datoriile pot fi recuperate la masa medierii

Peste o săptămână va intra în vigoare o lege prin care magistraţii şi poliţiştii sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa părţilor aflate într-un conflict că pot apela la mediatorului înainte de a ajunge la judecată. 14 mediatori autorizaţi încearcă să îi împace pe vrâncenii între care există litigii.

Maria Moraru, din comuna Spulber, este administratorul unei firme din domeniul prelucrării lemnului şi a avut un litigiu comercial cu o altă firmă, care-i datora mulţi bani.

După ce s-a judecat aproape un an, a obţinut o hotărâre judecătărească definitivă care i-a dat câştig de cauză, dar chiar şi aşa nu a reuşit să-şi recupereze banii de la partenerul de afaceri.

Ca ultimă speranţă, a apelat la instituţia mediatorului şi şi-a rezolvat problema.

"Sunt primul om din Vrancea care am apelat am apelat la mediator. Bineînţeles, a fost de acord şi partenerul de afaceri care-mi datora bani şi în două săptămâni de mediere am reuşit foarte multe. Omul şi-a recunoscut debitele şi s-a angajat să-mi plătească în timp. Acum mi-am recuperat 75% dintr-o datorie şi alţi 50% din altă datorie", ne-a declarat Maria Moraru.

Medierea, practică modernă

Această practică, a medierii, este cunoscută în Uniunea Europeană şi din această cauză şi legislaţia română a trebuit să fie armonizată.

Astfel, începând cu data de 3 martie, va intra în vigoare noua prevedere legislativă, prin care judecătorii sunt obligaţi înainte de începerea proceselor să-i informeze pe justiţiabili că îşi pot rezolva litigiile şi prin intermediul medierii.

Situaţia ar duce la degrevarea instanţelor de judecată, şi aşa foarte agglomerate.

"Medierea o activitate de perspectivă, care se practică în lumea modernă de mult. În SUA, 90% din litigii sunt soluţionate prin mediere. Este o profesie pluridisciplinară, care implică cunoştinţe de psihologie, de comunicare, de negociere şi de legislaţie. Până acum am soluţionat trei cazuri apeland la mediere", spune Vasile Istudor, preşedinte al Asociaţie de Mediere şi Arbitraj Vrancea.

Procesele civile domină instanţele

În anul 2009, instanţele din Vrancea au avut pe rol peste 30000 de dosare. 80% dintre acestea au fost de natură civilă. Judecătorii sunt de părere că de săptămâna viitoare un mare număr din aceste dosare să nu mai ajungă la instanţe şi să intre în procedura medierii, bazată pe înţelegerea părţilor.

Sursa: http://www.adevarul.ro/locale/focsani/Datoriile_pot_fi_recuperate_la_masa_medierii_0_214178690.html

Colaborarea între cele două profesii - notarul public şi mediatorul

AUTENTIFICAREA ACORDULUI DE MEDIERE

Autori: Ioana Adina Stoica, mediator
Virginia Beldea, notar public

Corelarea procedurii de mediere cu alte proceduri complementare, cum este procedura notarială a autentificării acordului rezultat din mediere este un subiect , care în practică a provocat discuţii între mediatori si notarii publici cu privire la anumite aspecte referitoare la aplicare. În consecinţă, am considerat că poate fi util pentru practica mediatorilor lămurirea unor aspecte, ce ţin de legătura dintre voinţa părţilor de a decide soluţiile de rezolvare a disputei, acordul de mediere si alte proceduri cerute de legislaţia în vigoare pentru a obtine efectele juridice urmărite prin acordul de mediere.
Pornim de la prevederile art. 58 (1) din Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator “Când părţile aflate în conflict au ajuns la o înţelegere, se redactează un acord care va cuprinde toate clauzele consimţite de acestea şi care are valoarea unui înscris sub semnătură privată”.
În mediere, se consideră că, părţile au ajuns la o înţelegere atunci când toate problemele in dispută sau o parte a acestora au fost soluţionate. Întelegerea reprezintă în fapt soluţiile negociate si agreate de părti prin consens. Potrivit Legii medierii (articolul mai sus menţionat), soluţiile care sunt rezultatul voinţei părţilor se consemnează într-un acord – ACORDUL DE MEDIERE.
Ce valoare dă legea medierii acordului de mediere? Valoarea unui înscris sub semnatură privată, care face deplină dovada între părti cu privire la cele înscrise în cuprinsul acestuia. Acordul de mediere are valoarea unui contract între părţi, acestea fiind obligate să respecte toate angajamentele asumate prin acord.
Art. 59 din Legea 192/2006 statuează că “Înţelegerea părtilor poate fi supusă verificării notarului public în vederea autentificării ori, dupa caz, încuviinţării instantei de judecata, în conditiile prevăzute la art. 63” . În consecinţă, pot exista situaţii, în care acordul de mediere poate fi supus autentificării de către notarul public sau încuvinţării instanţei de judecată.

Ne vom opri asupra primei situaţii – AUTENTIFICAREA ACORDULUI REZULTAT DIN MEDIERE – care face subiectul analizei noaste.

In ce situatii, părtile vor cere autentificarea acordului de mediere? In două cazuri:
-partile doresc ca înţelegerea lor să fie verificată sub aspectul legalitaţii de către un notar şi să aibă forma unui înscris autentic
-legislaţia obligă , pentru ca o întelegere sa producă efecte juridice, să îmbrace această formă pentru însăşi validitatea actului.

Nu vom insista asupra primei situatii, însă se impune clarificarea unor aspecte referitoare la cea de a doua , având în vedere un domeniu de mare importanţă şi largă acoperire în ce priveste plaja de dispute în care medierea îşi poate dovedi eficacitatea şi anume, întelegerile între părţi, prin care acestea urmaresc transferul de proprietate asupra bunurilor imobile. Astfel de situaţii pot să apară atunci când părţile au dispute cu privire la: vânzarea unui imobil, partajul unor bunuri imobiliare – ca de ex: în cazul soţilor care işi impart bunurile după divorţ, rude care doresc să împartă bunurile dobândite prin succesiune, persoane care deţin în comun un bun (coproprietari) si vor să iasă din această stare - , donaţii etc.

În situaţia în care, prin mediere, se rezolvă o dispută privitoare la imobile iar părţile, prin acordul rezultat din mediere agreează soluţii, care privesc transferul proprietaţii asupra imobilelor, acordul de mediere trebuie supus procedurii notariale a autentificării pentru a se produce efectele urmărite de parţi : transferul proprietaţii. Este o cerinţă a legii române, ca toate actele prin care parţile îşi manifestă voinţa de a transfera proprietatea asupra imobilelor să fie întocmite în forma autentică pentru a fi valabile .
Excepţie fac doar situaţiile în care medierea are loc pe parcursul unui litigiu. Atunci când părţile sunt intr-o procedură judiciară si soluţionează prin mediere litigiul dedus judecaţii, ele pot prezenta acordul de mediere instantei de judecată, care va pronunţa o hotarăre, ce va consfinţi înţelegerea părţilor. In această situaţie, hotărârea judecătorească are aceeaşi valoare ca şi înscrisul autentic întocmit de notarul public şi va produce efectul transferului de proprietate.

Mediatorul are obligaţia de a informa părţile cu privire la mediere pentru ca acestea sa înţeleagă scopul, limitele si efectele medierii. Acceptul în cunoştinţă de cauză este unul din principiile fundamentale ale medierii, care stabileşte pentru mediatori obligaţia de a da explicaţii părţilor privind procedura şi procesul de mediere pentru ca serviciul să fie acceptat în cunoştinţă de cauză.
În consecinţă, în cazurile în care disputa priveste transferul proprietaţii asupra unor imobile, mediatorul are obligatia etică si legală (art. 29, Legea 192/2006) să dea explicatii părţilor şi cu privire la efectul acordului de mediere. Astfel, părţile vor fi informate că acordul de mediere are valoarea unui înscris sub semnatură privată, care nu poate produce efecte în privinţa transferului de proprietate. Pentru ca acordul de mediere să fie implementat şi, în consecinta, să opereze acest transfer este nevoie ca acordul de mediere să fie supus procedurii de autentificare.

Cine poate autentifica acordul de mediere? Notarul public, care este investit de lege cu puterea de a da forma autentică unui înscris.

Care este procedura de autentificare a acordului de mediere? Când vorbim de autentificarea acordului de mediere în sensul precizat de art. 59 din Legea 192/2006, care prevede că “Întelegerea partilor poate fi supusa verificarii notarului public în vederea autentificarii…” avem în vedere necesitatea corelarii procedurii de mediere cu procedura notarială a autentificării înscrisurilor pentru aplicarea corectă a acestei prevederi legale.
Procedura notarială a autentificării presupune îndeplinirea unor rigori de întocmire a înscrisurilor. Astfel, notarul public verifică şi asigură respectarea tuturor conditiilor de forma si de fond, pe care trebuie sa le îmbrace intelegerea partilor astfel încât aceasta să dea naştere efectelor conforme vointei lor interne.
La autentificarea unui înscris, notarul public verifică identitatea părţilor, se asigură ca actul întocmit în formă autentică respectă voinţa lor iar părţile semnează înscrisul în faţa notarului.
În consecinţă, notarul nu poate autentifica acordul de mediere , care este un înscris semnat de părţi în faţa mediatorului, în cadrul procedurii de mediere. Notarul public va lua act de înţelegerea părţilor consemnată în acordul de mediere si va redacta un nou înscris potrivit rigorilor procedurii de autentificare notarială. Acest înscris va cuprinde clauzele acordului de mediere şi va fi semnat de părţi în faţa notarului public.

Uneori, părţile se întreabă :“De ce mai apelez la mediator şi plătesc serviciul de mediere , dacă ulterior tot la notar trebuie să ajung, pentru perfectarea actelor?”
La mediator se apeleaza pentru rezolvarea unei dispute pe cale amiabilă, prin consensul părţilor (înţelegere bazată pe acordul de voinţă al părţilor). Când părţile sunt în dispută, notarul nu poate întocmi actul solicitat de părţi şi le va îndruma să-şi rezolve disputa pe cale amiabilă sau în justiţie. În cazul în care, părţile soluţionează disputa amiabil, prin mediere, notarul va lua act de voinţa părţilor consemnată în acordul de mediere şi va întocmi actul autentic necesar pentru valabilitatea tranzacţiilor imobiliare.
Procedura autentificării este cea mai complexă procedură notarială.
În cadrul acestei proceduri notarul:
- stabileşte şi verifică identitatea părţilor
- ia consimţământul părţilor
- părţile semnează toate exemplarele înscrisului în faţa notarului public, inclusiv anexele care fac parte din înscris şi, dacă este cazul, înscrisul este semnat şi de cel care a redactat înscrisul.
Această ultimă menţiune privind redactarea este importantă întrucât, potrivit art.44 din Legea 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială, înscrisurile pentru care legea prevede formă autentică „vor fi redactate numai de notarii publici, avocatul părţii interesate sau de consilierul ori reprezentantul legal al persoanei juridice. Persoanele care au pregătire juridică superioară vor putea redacta înscrisurile în care figurează ca parte, ele, soţii, cunoscuţii ori descendenţii lor.

Colaborarea între cele două profesii - notarul public şi mediatorul – poate avea un rol major în dezvoltarea aplicării soluţionării amiabile a disputelor, prin mediere în România şi degrevarea instanţelor de judecată.
În cazurile în care, părţile apelează la serviciile notariale iar notarul public constată că părţile sunt în dispută, acesta le poate îndruma să-şi rezove disputa pe cale amiabilă, prin mediere.
Mediatorii, potrivit obligaţiilor etice şi legale ce le revin, vor da explicaţii părţilor şi le vor îndruma pentru autentificarea acordului rezultat de mediere în cazurile în care soluţiile agreate de părţi privesc transferul de proprietate asupra bunurilor imobile.
În acest caz, trebuie precizat că toate soluţiile agreate de părţi prin acordul de mediere vor primi formă juridică prin actul autentificat de notarul public care, separat de regulile privind identitatea, consimţământul şi semnătura, este obligat să verifice conţinutul sub aspectul condiţiilor de fond şi de formă şi să verifice toate documentele necesare autentificării actului. Astfel, în cazul actelor prin care se constituie, transmite sau modifică drepturi reale sau dezmembrăminte ale proprietăţii este obligatorie obţinerea de către notarul public conform Legii 7/1996-Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare, extrasul de carte funciară pentru autentificare sau, în situaţii excepţionale a certificatului de sarcini.
Conform dispoziţiilor Codului Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală în cazul înstrăinărilor imobiliare sau a mijloacelor de transport este obligatorie obţinerea certificatului de atestare fiscală din care să rezulte că toate impozitele şi taxele locale sunt achitate la zi.
Conform art.771 alin.6 din Codul Fiscal - „Impozitul pe veniturile din tranzacţiile imobiliare se va calcula şi se va încasa de notarul public înainte de autentificarea actului sau, dupã caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii. Impozitul calculat şi încasat se vireazã pânã la data de 25 inclusiv a lunii urmãtoare celei în care a fost reţinut”
Conform art.56 din Legea 7/1996 - Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare - „Notarul public care a întocmit actul privitor la un drept tabular este obligat să ceară din oficiu înscrierea în cartea funciară la biroul teritorial în a cărei rază de activitate se află imobilul. Despre exercitarea acestei obligaţii se va face menţiune expresă în cuprinsul actului sau, după caz, al certificatului de moştenitor. Menţiunea se va face în cazul în care pentru bunurile din masa succesorală s-a deschis carte funciară sau există documentaţie cadastrală. La autentificarea actelor prin care se constituie, se modifică sau se stinge un drept real imobiliar, notarul public va solicita un extras de carte funciară pentru autentificare sau, după caz, certificat de sarcini. Pe perioada valabilităţii extrasului de carte funciară pentru autentificare, registratorul nu va efectua nici un fel de înscriere în cartea funciară, cu excepţia aceleia pentru care a fost eliberat extrasul”.
Acestea sunt câteva reguli care vizează doar transferul dreptului real sau a dezmembrămintelor prin care am dorit să exemplificăm că autentificarea presupune respectarea unor reguli complexe, iar documentele necesare sunt stabilite de notarul public în funcţie de particularităţile acordului de mediere, care este obligatoriu pentru părţi în ceea ce priveşte soluţia agreată dar, pentru autentificare, regulile sunt cele stabilite de Legea 36/1995 privind notarul public şi activitatea notarială şi legile specifice subiectului disputei.
În acest contex este deosebit de important ca cele două profesii, care au zone de interferenţe să colaboreze întrucât rolul notarului este să prevină litigiile, iar cel al mediatorului - să ajute părţile să-şi rezolve disputele în afara instanţelor de judecată, pe cale amiabilă.
Ioana Adina Stoica - mediator, fondator al Asociaţiei Pro Medierea (2001), fondator al Asociaţiei Profesionale a Mediatorilor din România (2008)

Virginia Beldea - judecător la Judecătoria sectorului 4 ( 1992-1995), notar public din anul 1995, vicepreşedinte al Camerei Notarilor Publici Bucureşti.

Sursa: http://www.mediator-apmr.ro/index.php

Cele 5 mari comisioane ale bancilor

Practic, voi trece in revista numai taxele cel mai des intalnite la contractarea unui imprumut, pentru ca acestea fac ravagii in buzunarul consumatorilor si contribuie decisiv la veniturile institutiilor de credit.

* Comision de analiza - Bancherii motiveaza necesitatea impunerii acestei taxe pentru acoperirea costurilor presupuse de procesul de intocmire si analiza a dosarelor de credit. Revoltator este ca, in aceste vremuri de criza financiara, comisionul de analiza (daca am fi rautaciosi l-am putea denumi chiar "comisionul de deranj"!!!) iti taie pofta de credit. Atunci cand imprumuturile se acordau pe banda rulanta, pana in toamna lui 2008, mai multe banci au luat decizia de a renunta la perceperea acestei taxe pentru a avea intaietate in fata potentialilor clienti. Astfel, solicitantul unui imprumut putea depune dosarul de credit fara a achita niciun ban. BRD, Raiffeisen Bank, UniCredit Tiriac Bank, RBS Bank, Bancpost, Banca Romaneasca, Volksbank, OTP Bank sau Piraeus Bank se numarau printre institutiile de credit la care analiza actelor nu te costa nimic. Altele, cum ar fi BCR, Alpha Bank, ING Bank sau Credit Europe Bank, percepeau diverse sume care nu depaseau niciodata 100 lei. Criza financiara a schimbat radical viziunea bancherilor fata de comisionul de analiza, multe dintre institutiile de credit mizand acum pe costuri care frizeaza bunul simt. Spre exemplu, BRD care nu remunera analiza creditului solicita acum clientilor un asemenea comision ca procent din valoarea imprumutului care poate ajunge si la 2,5% in functie de tipul creditului, dar nu mai putin 180 lei/50 euro pentru creditele de nevoi si de minimum 800 lei/200 euro pentru imprumuturile garantate cu ipoteca. In cazul BCR, se poate constata ca banca a "scumpit" serios taxa perceputa pentru analiza dosarului de credit de la 50 lei la 600 lei. Suma se aplica numai pentru imprumuturile garantate cu ipoteca. Si Credit Europe Bank a modificat comisionul de analiza de la 100 lei la 500 lei pentru creditele de investitii imobiliare si creditele de nevoi personale garantate cu ipoteca. La Banca Transilvania, taxa de redactare documentatie de credit este de 200 euro pentru creditele ipotecare. Pentru imprumuturile de nevoi cu garantii imobiliare banca percepe un comision de analiza de 2% din valoarea creditului, platibil la acordare. Dincolo de valorile piperate ale comisionului de fata, denumit de fiecare banca dupa bunul plac - de analiza, de redactare documentatie sau de intocmire dosar de credit - ceea ce este cu adevarat strigator la cer se refera la faptul acesti bani nu mai pot fi recuperati de la unele banci in cazul in care cererea de credit este respinsa.

* Comision de acordare - Bancile percep aceasta taxa in momentul in care iti acorda creditul solicitat. In urma cu cativa ani, am botezat comisionul de acordare (unele banci ii spun comision de instrumentare!) "spaga" pe care clientii o platesc bancilor pentru a primi imprumutul. Stim cu totii ca romanii sunt obisnuiti sa plateasca cate o mica “atentie” doctorului, politistului din trafic, controlorului din tren si functionarului public. Bancile au sesizat si ele acest detaliu si incearca sa profite din plin de predispoziţia cetatenilor de a da un bonus pentru serviciile primite. Ceea ce diferentiaza spaga de la banca de una clasica este modul in care se plateste. Dacă mita de zi cu zi se achita pe sub mana, la banca spertul este institutionalizat, fiind prevazut in termenii contractuali. Cum este posibil ca o banca sa ma comisioneze pentru ca-mi acorda un credit? Simplu! Iti ia bani pentru ca-ti face o favoare. Te primeste in “Grupul fraierilor lezati de titlul de clienti”. Aceasta este explicatia hilara a situatiei. Nici un bancher nu a putut sa-mi explice motivele logice pentru care un client achita aceasta taxa. In sine, ratiunea comisionului de acordare (o denumire total nefericita!) este ingrosarea profitului bancii. Taxa cu pricina se achita procentual din valoarea imprumutului, iar partea proasta este ca se situeaza undeva la 2% la cele mai multe banci. Exista insa si exemple mai "dureroase", cum ar fi BCR, care isi taxeaza clientii, in numele acestui comision, cu 3% la creditele de nevoi fara ipoteca si cu 2,5% la creditele garantate.

* Comision de administrare - Aceasta taxa intra in categoria costurilor lunare, denumite de la o banca la alta de administrare sau de gestiune. Comisionul se regaseste in special in structura de costuri a imprumuturilor de nevoi fara garantie, se situeaza intre 0,3 si 0.5%/luna si se ascunde, de obicei, in spatele unor dobanzi ceva mai mici. La BCR, taxa este de 0,35% si se numeste comision de administrare, care se incaseaza si calculeaza lunar la valoarea creditului. Si la OTP Bank si UniCredit Tiriac Bank intalnim acelasi comision de administrare in valoare de 0,4%, respectiv 0.5% (UniCredit Tiriac Bank aplica acest tip de taxa numai creditelor in lei). CEC Bank l-a numit comision de gestiune lunar, pozitionandu-l la 0,3%/luna din soldul lunar al imprumutului. BRD merge pe aceeasi denumire, valoarea fiind de 0,35%/luna. Bancpost (0,39%/luna) si Raiffeisen Bank (in functie de suma imprumutata de la 0,45 la 0,33%) nu s-au mai stresat sa-i gaseasca o nume pompos, poreclindu-l simplu "comision lunar".

* Comision de retragere numerar - Pot spune, inca de la inceput, ca urasc aceasta taxa. Imi da fiori reci pe sira spinarii! Comisionul de retragere numerar se aplica in special creditelor de nevoi (garantate sau negarantate). Mai pe intelesul tuturor, banca nu te imprumuta direct, ci vireaza suma aprobata intr-un cont. Ca sa intri fizic in posesia acestor bani, trebuie sa-i scoti din contul respectiv. In acest moment intervine comisionul de retragere numerar, care subtiaza creditul primit, de regula, cu jumatate de procent. Este mai mult decat evident ca o asemenea taxa nu poate fi fair-play pentru client. Si ca sa dam cartile pe fata, eu consider comisionul de retragere numerar cea mai absurda si nesimtita metoda de a mai usura clientul de niste banuti.

* Comision de rambursare anticipata - Taxa a fost permanent ca un ghimpe in coasta bancilor. Nu de putine ori, de-a lungul timpului, clientii s-au plans la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor de acest comision, considerat - justificat sau nu - aberant. Nici la nivelul tarilor vest europene, comisionul nu a trecut neobservat, trezind si aici nemultumirea clientilor. Comisia Europeana nu a stat pe ganduri si s-a implicat activ in aceasta problema. Rezultatul a fost ca, incepand de la jumatatea lui 2010, cand va intra in vigoare Directiva 48, comisionul de rambursare anticipata pentru creditele de consum intre 200 si 75.000 euro va fi limitat la cel mult 1%. Din pacate, aceasta prevedere nu se refera si la imprumuturile garantate (de nevoi sau cele ipotecare). Cu toate acestea, Consiliul Concurentei din Romania vrea sa impuna bancilor limitarea taxelor de acest tip in cazul tuturor creditelor. Daca analizam cu atentie ofertele bancilor de pe piata romaneasca de retail banking, putem observa ca sumele care trezesc nemultumirea clientilor nu sunt nici pe departe de neglijat, acestea situandu-se de regula intre 2 si 4,5% din valoarea creditului de nevoi fara ipoteca platit inainte de scadenta. Exista, din pacate, si exemple in care comisionul de rambursare anticipata este de 5%, cum este cazul BRD. Lucrurile nu arata atat de dureros pentru buzunarul clientilor la toate bancile. Doua institutii de credit - Banca Transilvania si CEC Bank - au anticipat Directiva 48, luand decizia de a renunta la comisionul de rambursare anticipata pentru creditele de consum negarantate. La cele mai multe banci, comisionul de rambursare anticipata difera in functie de perioada in care clientul a ales sa-si achite in avans creditul. Astfel, in primii ani de la contractatea imprumutului, taxa este mai mare, micsorandu-se apoi cu cat trece mai mult timp din perioada contractuala. Gasim insa si situatii hilare, in care banci, precum Bancpost si BCR, percep diferentiat comisionul de rambursare anticipata in cazul creditelor de nevoi fara garantie in functie de intervalul scurs de la contractarea imprumutului, chiar daca ofertele de creditare nu se intind pe perioade atat de mari. Astfel, la Bancpost, in primii 5 ani taxa este 3,5%, in intervalul 5-10 ani de 2%, iar dupa 10 ani comisionul este zero. Nimic spectaculos pana acum, numai ca termenul maxim de rambursare a imprumutului de nevoi fara ipoteca de la Bancpost este de 5 ani. Concluzia este simpla: toti clientii care-si vor achita creditul in avans vor plati 3,5% din valoarea rambursata anticipat. Situatia se repeta si la BCR, cu doua diferente. Prima este data de valoarea mai mare a comisionului, de 4,5% in primii 5 ani si de 4% ulterior. Cea de-a doua deosebire este reprezentata de faptul ca perioada maxima de rambursare a creditului de nevoi fara ipoteca este de 10 ani pentru clientii cu istoric BCR si de 5 ani pentru clientii fara istoric BCR. Concluzia si in acest caz este la fel de simpla: clientii fara istoric BCR vor achita intotdeauna 4,5% din creditul platit in avans. Daca in cazul creditelor fara ipoteca, acest comision nu mai poate cantari foarte mult in analiza de piata pe care o face un potential client, deoarece peste cateva luni taxa va fi limitata la toate bancile la cel mult 1%, nu acelasi lucru se poate spune si despre imprumuturile garantate (de nevoi sau cele ipotecare). Clientii sunt obligati sa puna accent si pe acest aspect, pentru a ocoli imprejurarile in care ar fi nevoiti sa plateasca sume enorme daca vor fi in situatia de a achita in avans creditul contractat. Diferentierea in functie de momentul in care se face plata in avans a creditului este o regula si pentru stabilirea nivelului pentru comisionul de rambursare anticipata aplicat imprumuturilor garantate. La aproape toate bancile, nivelul taxei este acelasi pentru creditul de nevoi garantat cu ipoteca si pentru imprumut ipotecar. Si pentru aceste tipuri de credite, Banca Transilvania si CEC Bank pot fi incluse la categoria exemple pozitive, cele doua banci fiind singurele institutii, alaturi de OTP Bank, care renunta la comisionul de rambursare anticipata dupa un anumit interval de la contractarea creditului. Si la Raiffeisen Bank, taxa pentru plata in avans a imprumutului poate fi zero, in cazul in care se face o rambursare anticipata la aniversarea creditului pentru nu mai mult de 20% din sold. In rest, la celelalte banci, comisionul de rambursare anticipata perceput pentru creditele garantate se situeaza intre 2 si 4%.

Sursa:http://www.bankingnews.ro/

GHID DE MEDIERE PENTRU MAGISTRAŢI

GHID DE MEDIERE PENTRU MAGISTRAŢI
Medierea în materie civilă. Medierea familială.
Medierea în cauzele penale*


05.02.2010 Judecător Cristi Danileţ,

Cuprins:

I. Procesul judiciar şi ADR

II. Judecătorul şi medierea în procesul românesc

1. Informarea părţilor cu privire la mediere
a. Litigii pretabile la mediere
b. Litigii ce nu pot face obiect al medierii
c. Obligaţia de informare
d. Întinderea şi declanşarea medierii

2. Medierea în procesele civile

2.1. Contractul de mediere. Efecte

2.2. Acordul de mediere. Controlul de legalitate
a. Procedura la notar
b. Procedura la instanţă

2.3. Acordul validat. Efecte.

2.4. Aspecte speciale pentru medierea familială
a. Tipuri de litigii ce pot fi mediate
b. Aspecte particulare

3. Medierea în cauzele penale

III. Avantajele medierii

1. Avantajele medierii pentru magistraţi

2. Avantajele medierii pentru părţi

________________
* extras din Zeno Şuştac, Claudiu Ignat, Cristi Danileț, Ghid de mediere, Editura Universitară, București, 2010.


I. Procesul judiciar şi ADR

Stabilirea drepturilor încălcate de către persoanele fizice sau juridice şi repararea pagubelor produse acestora, reinstaurarea ordinii de drept încălcate prin comiterea unei infracţiuni ori sancţionarea abuzurilor autorităţilor faţă de particulari constituie finalitatea oricărei proceduri ce se desfăşoară în faţa judecătorului. Într-un cadru solemn şi respectând formalităţile edictate de lege, judecătorul este chemat să tranşeze cu putere de lege disputa dintre stat şi individ sau cea născută doar între indivizi, pronunţând o hotărâre la finalul unui proces judiciar, prin care până la urmă se stabileşte care dintre părţi câştigă şi care pierde.

Alături de conceptul clasic de „proces”, teoria recentă a organizării judiciare consacră şi o altă sintagmă, „procesul fără procedură”. Procesul fără procedură înseamnă că părţile nu supun litigiul unei soluţionări tranşate în favoarea uneia sau celeilalte prin intermediul instanţei, ci apelează la un mecanism care să permită o soluţionare amiabilă a acestuia. Legitimarea acestui mecanism vine din libertatea contractuală a părţilor care decid astfel să evite un judecător şi, deci, regulile clasice de procedură. În această categorie intră modurile alternative de soluţionare a litigiilor (ADR ). „Judecătorul” este unul privat, care aplică anumite reguli proprii fiecărui astfel de litigiu, procedura desfăşurându-se de regulă într-un cadru confidenţial.

ADR nu reprezintă ceva nou în sistemul legislativ românesc. Astfel, căi alternative la procesul tradiţional cunoscute până acum la noi erau arbitrajul, recursul administrativ intern (sau graţios, în materia contenciosului administrativ), concilierea, tranzacţia. Începând cu anul 2006, la acestea s-a adăugat şi medierea.

La fel ca şi justiţia etatică, ADR are ca scop restabilirea ordinii sociale. Ceea ce îi este specific însă, e o anumită funcţie de pacificare a conflictelor, deci s-ar putea spune că într-un fel contribuie la armonia socială: părţile au oportunitatea ca, dincolo de litigiul dintre ele, să menţină relaţiile anterioare şi pe viitor, realizând că acel litigiu a fost generat doar de o neînţelegere care a fost în final soluţionată în mod avantajos pentru toţi cei implicaţi. Tocmai de aceea, regula este că reglementarea amiabilă a disputei nu poate fi obligatorie. Dacă totuşi înţelegerea dintre părţi nu se poate realiza, ele îşi păstrează dreptul de a se adresa unui judecător clasic.









II. Judecătorul şi medierea în procesul românesc

Legea medierii creează cadrul în care rolul judecătorului în soluţionarea amiabilă a litigiului este bine definitiv şi delimitat.

1. Informarea părţilor cu privire la mediere
În exercitarea rolului activ judecătorul este obligat să stăruie în soluţionarea amiabilă a litigiului implicându-se el însuşi în a da sfaturile adecvate părţilor (art. 129 alin. 2 C.pr.civ), dar şi să le aducă acestora la cunoştinţă informaţii despre modalitatea de organizare şi funcţionare a instituţiei medierii (art. 6 din Legea 192/2006).

a. Litigii pretabile la mediere
Implicarea judecătorului de caz în procedura medierii poate avea loc numai după declanşarea procesului civil sau penal. Potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 192/2006 modificată prin Legea nr. 370/2009, se poate recurge la mediere:
- în orice litigiu de natură civilă;
- în orice litigiu de natură comercială;
- în litigiile de familie: neînţelegerile dintre soţi privind continuarea căsătoriei, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor, precum şi orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii, respectiv în legătură cu divorţul şi cererile accesorii acestuia;
- în litigiile având ca obiect conflictele din domeniul protecţiei consumatorilor: în cazul în care consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectării clauzelor contractuale ori a garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi agenţii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute de legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;
- în materia conflictelor de drepturi în domeniul litigiilor de muncă;
- în materie penală: numai în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor.

b. Litigii ce nu pot face obiect al medierii
Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege.
De exemplu, intră în această categorie acţiunile în reclamaţie de stat (cum este cea pentru stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei), acţiunile în contestaţie de stat (de exemplu cea în contestarea recunoaşterii de paternitate sau de maternitate, ori acţiunea în tăgăduirea paternităţii copilului din căsătorie) şi acţiunile în modificare de stat (acţiunea de divorţ, acţiunea în desfacerea adopţiei).

c. Obligaţia de informare
Atunci când se confruntă cu un caz pretabil la mediere, judecătorul (respectiv procurorul şi lucrătorul de poliţie judiciară în situaţiile permise de legea penală, dar şi arbitrul sau alt organ cu atribuţii jurisdicţionale) are obligaţia de a informa părţile asupra posibilităţii şi avantajelor folosirii procedurii medierii şi de a le îndruma să recurgă la aceasta pentru soluţionarea conflictelor dintre ele, aşa cum dispun în mod explicit dispoziţiile art. 6 din legea modificată în 2009 . Desigur, nimic nu împiedică ca o asemenea procedură de informare să înceapă chiar din momentul depunerii acţiunii la registratura instanţei, ceea ce ar implica luarea unor decizii administrative de către conducerea instanţei cu privire la organizarea unui punct de informare pentru mediere. De asemenea, trebuie aduse la cunoştinţa părţilor şi facilităţile oferite de stat pentru încurajarea medierii: posibilitatea de a apela la ajutorul public judiciar în cazul în care apelarea la mediere ar fi prea costisitoare pentru ele, precum şi posibilitatea restituirii taxelor de timbru avansate (conform dispoziţiilor din OUG. nr 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă).

Este posibil ca între părţi să existe o clauză anterioară de mediere sau de conciliere convenţională a unui eventual litigiu care s-ar ivi în relaţiile juridice desfăşurate între ele. În acest caz, judecătorul ar trebui să le reamintească părţilor de această convenţie, dar opoziţia părţilor de a o respecta nu poate constitui un fine de neprimire a acţiunii de către instanţa de judecată.

Legea nu arată care trebuie să fie cuvintele sau expresiile folosite de judecător în această procedură de informare. Dar pentru ca judecătorul să fie convingător şi dispoziţiile menţionate mai sus să îşi atingă scopul, este nevoie ca la rândul său să fie convins de utilitatea medierii.

Deşi legea nu prevede, este evident că judecătorul trebuie să indice părţilor locul unde acestea pot găsi mediatorii, respectiv să le îndrume către locul unde este disponibil Tabloul mediatorilor : pe internet (www.cmediere.ro), respectiv în sediul instanţei . Dacă sunt disponibile afişe sau broşuri ale cabinetelor locale ori asociaţiilor de mediatori, judecătorul sau grefierul poate îndruma părţile direct către aceste materiale. Când toate părţile sunt prezente în faţa judecătorului, acesta le va sfătui să se prezinte împreună la mediator.
d. Întinderea şi declanşarea medierii
Medierea poate avea ca obiect soluţionarea în tot sau în parte a litigiului. Procedura de mediere se declanşează în momentul încheierii contractului dintre părţi (după prezentarea părţilor împreună la mediator sau după acceptarea medierii de către partea invitată) în condiţiile de formă şi de fond descrise în art. 44-47 din lege.


2. Medierea în procesele civile
2.1. Contractul de mediere. Efecte
a. Dacă părţile recurg la mediere anterior declanşării procedurii judiciare, în art. 49 se prevede că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă începând cu data semnării contractului de mediere, până la închiderea procedurii de mediere. Potrivit art. 56 alin. 1, procedura de mediere se închide, după caz: a) prin încheierea unei înţelegeri între părţi în urma soluţionării conflictului; b) prin constatarea de către mediator a eşuării medierii; c) prin depunerea contractului de mediere de către una dintre părţi.

Este de menţionat că în cazul în care părţile au încheiat o înţelegere parţială, pentru restul aspectelor nesoluționate amiabil orice parte se poate adresa instanţei. De asemenea, există această posibilitate şi în caz de eşuare a medierii sau de depunere a contractului.

b. Dacă părţile recurg la mediere după sesizarea instanţei de judecată, conform art. 62 din lege instanţa de judecată va suspenda judecarea cauzei civile la cererea părţilor, în condiţiile art. 242 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă. Totodată, cursul termenului perimării este suspendat pe durata desfăşurării procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere.

Rezultă, aşadar, că intenţia legiuitorului a fost de a sugera mediatorilor soluţionarea disputei în cel mult 3 luni de la data începerii procedurii de mediere. Dacă finalizarea acesteia nu s-a putut realiza în aceste termen, medierea poate fi continuată însă fără a mai avea ca efect suspendarea termenului de perimare.

2.2. Acordul de mediere. Controlul de legalitate
Înţelegerea obţinută în urma medierii este un contract între părţi în înţelesul art. 942 Cod Civil, mai exact un contract de tranzacţie conform art. 1704 Cod Civil la care se putea ajunge, evident, şi fără intervenţia mediatorului.

Acordul de mediere poate fi încheiat oral sau în scris, nefiind obligatoriu ca înţelegerea părţilor prin care se încheie disputa să se materializeze în forma scrisă. În multe cazuri acordul, materializat într-un contract, este neaplicabil – de exemplu, disputele obişnuite de familie, cele de la locul de muncă (cele necontractuale), intraorganizaţionale (dispute între departamente), interculturale, în şcoală (elev-elev, profesor-elev) etc.

Contractul poate fi consemnat, ad probationem, într-un document ce are valoare de înscris sub semnătură privată. Pentru a-i da valoare de înscris autentic, părţile au la îndemână două căi, una extrajudiciară şi cealaltă judiciară, în funcţie de momentul în care a intervenit medierea.

Astfel, potrivit art. 59 din legea nr.192, dacă părţile ajung la o înţelegere ea poate fi supusă verificării notarului public în vederea autentificării sau, după caz părţile pot supune înţelegerea verificării de către instanţa de judecată în vederea încuviinţării, obţinând în acest fel un titlu executoriu. Din formularea textului („după caz”) rezultă în mod indubitabil că se poate apela la instanţă pentru validarea acordului numai dacă acesta priveşte un litigiul ce fusese deja înregistrat pe rolul instanţei anterior demarării medierii. O interpretarea contrară, în sensul că acordul poate fi supus încuviinţării de către instanţa de judecată chiar dacă se referă la un litigiu neînregistrat pe rolul instanţei, ar avea drept consecinţă preluarea de către judecători a unor sarcini specifice notarilor (autentificarea actelor la cererea părţilor), ceea ce este inacceptabil în contextul în care unul din scopurile medierii este tocmai degrevarea instanţelor.

Cu toate aceste, având în vedere că părţile care se prezintă cu acordul de mediere la notar vor trebui să achite o taxă de autentificare, pe când dacă l-ar supune încuviinţării de către instanţă nu s-ar percepe nicio taxă suplimentară şi, mai mult, se va putea restitui la cerere taxa de timbru achitată la înregistrarea acţiunii, credem că părţile vor găsi o modalitate de ocolire a legii: vor încheia acordul de mediere şi apoi vor sesiza instanţa cu cerere de chemare în judecată cerând acesteia să ia act de acord, cu restituirea taxelor, legea nereglementând soluţia ce ar trebui să o dea judecătorul pentru a sancționa o asemenea situaţie. Dacă judecătorii vor adopta practica de a refuza astfel de încuviinţări, părţile care au deja încheiat acordul de miere anterior sesizării instanţei, ar putea din nou găsi o soluție de eludare, redactând acordul ulterior sesizării instanței, pentru ca aceasta din urmă să nu ridice obiecţiuni cu privire la calea aleasă.

Rostul procedurii de autentificare, respectiv încuviinţare este acela de a împiedica intrarea în circuitul civil a unor contracte care nu respectă forma impusă de lege sau care încalcă ordinea publică, ce pot periclita astfel siguranţa şi stabilitatea raporturilor juridice. Pentru a preîntâmpina viitoare litigii izvorâte dintr-un contract viciat şi întrucât mediatorul nu are îndreptăţirea de a analiza în vreun fel legalitatea acordului dintre părţi, el doar atrăgându-le într-un mod general atenţia că acordul nu poate încălca legea şi ordinea publică, apare cu atât mai necesar controlul exercitat de o persoană calificată juridic şi care exercită autoritatea publică. Aşadar, în privinţa naturii juridice, această autentificare, respectiv încuviinţare constituie un control de legalitate.



a. Procedura la notar
Potrivit Legii nr. 36/1995 activitatea notarială asigură persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea (art. 1). Printre atribuţiile notarilor este prevăzută în art. 8 lit. b şi autentificarea înscrisurilor redactate de notarul public, de parte personal sau de avocat. Procedura de autentificare este reglementată în art. 58-67 din Legea nr. 36/1995, respectiv în art. 66-71 din Regulamentul de aplicare a acestei legi.
Notarul va emite încheierea de declarare ca autentic a acordului de mediere (art. 65). Înscrisul se va redacta în atâtea exemplare originale cerute de părţi, plus unul pentru arhiva notarului public şi, după caz, unul pentru efectuarea lucrărilor de publicitate (art. 62 alin. 1 din Regulament). Actul autentificat de notarul public care constata o creanţa certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia (art. 66 din lege).
Dacă notarul respinge cererea de autentificare, se poate face plângere la judecătorie în termen de 10 zile, care se depune la sediul biroului notarului public ce o va înainta judecătoriei competente împreună cu dosarul cauzei (art. 67 şi art. 100).

b. Procedura la instanţă
Aşadar, după declanşarea procesului se poate intra în procedură de mediere. Potrivit legii, la închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat să informeze în scris instanţa de judecată dacă părţile au ajuns sau nu la o înţelegere în urma procesului de mediere. Informarea ar trebui să conţină elementele cuprinse în procesul verbal încheiat la sfârşitul procedurii de mediere.

Astfel, conform art. 63 din lege, dacă medierea a avut succes şi conflictul a fost soluţionat, instanţa va pronunţa, la cererea părţilor, o hotărâre de expedient potrivit dispoziţiilor art. 271 din Codul de procedură civilă. Conform acestor din urmă dispoziţii, părţile se pot înfăţişa oricând în cursul judecăţii, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfinţească învoiala lor. Dacă părţile se înfăţişează la ziua stabilită pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită, chiar de un singur judecător, urmând ca hotărârea să fie dată de instanţă în şedinţă. Dacă ele se înfăţişează într-o altă zi, instanţa va da hotărârea în camera de consiliu.

Dacă părţile nu doresc încuviinţarea, mediatorul nu poate fi obligat să comunice instanţei de judecată acordul părţilor rezultat din mediere.

Legea nu explică în ce constă încuviinţarea făcută de judecător. Noi credem că aceasta are aceeaşi natură cu verificarea făcută de notar care cuprinde operaţiunile descrise amănunţit în legea nr. 136/1995. Acestea trebuie să privească, printre altele, următoarele aspecte:

- dacă înţelegerea părţilor priveşte litigii asupra cărora părţile pot încheia acte de dispoziţie: de exemplu, înţelegea părţilor să nu privească un litigiu deja soluţionat printr-o hotărâre judecătorească (autoritate de lucru judecat) sau un litigiu deja supus medierii când acordul de mediere a fost autentificat de notarul public (cererea este lipsită de interes) sau chiar de instanţă (autoritate de lucru convenit);

- dacă cei care încheie acordul sunt chiar titularii drepturilor în discuţie: de exemplu, dacă reprezentantul convenţional al uneia dintre părţi a respectat limitele împuternicirii primite sau dacă înţelegerea în care o parte este un minor a fost supusă aprobării autorităţii tutelare; de aceea, credem că e necesară prezenţa tuturor părţilor din acordul de mediere în faţa judecătorului, întocmai cum se întâmplă la notar;

- dacă voinţa lor nu a fost cumva viciată în cursul procedurii de mediere: de exemplu, eroarea în care s-a aflat o parte cu privire la obiectul înţelegerii, ori dolul sau violenţa exercitată cu privire la o parte pentru a o forţa să încheie acordul;

- dacă au fost respectate dispoziţiile cu privire la asistenţa juridică sau la asigurarea interpretului atunci când acestea sunt obligatorii;

- dacă prevederile acordului nu încalcă dispoziţiile imperative ale legii: astfel, art. 2 alin. 4 din Legea nr. 192/2006 prevede în mod expres că „Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege”; de asemenea, art. 73 alin. 2 din Legea 192/2006 modificată prin Legea nr. 370/2009 prevede că „Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în medierea conflictelor de drepturi de care părţile pot dispune din cadrul conflictelor de muncă”;

- dacă prevederile acordului nu încalcă ordinea publică: art. 58 alin. 2 din Legea nr. 192/2006 prevede: „Înţelegerea părţilor nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii şi ordinii publice”; la fel, art. 5 din Codul civil menţionează că „Nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”.

În situaţia în care este dat vreunul dintre aceste cazuri, instanţa va analiza şi soluţiona pe cale de excepţie aspectele de nulitate ale înţelegerii dintre părţi, potrivit dreptului comun în materia nulităţilor şi procesul judiciar va continua în forma clasică. Dacă aceste aspecte sunt constatate sau intervin ulterior hotărârii de încuviinţare, ele vor putea fi invocate prin intermediul căii de atac extraordinare a revizuirii.

Nu credem că este o condiţie verificarea de către judecător a calităţii de mediator a terţului, chiar dacă alin. 4 al art. 12 recent introdus prevede că profesia de mediator se exercită numai de către persoana care a dobândit calitatea de mediator autorizat, în condiţiile prezentei legi. De asemenea, nu este atribuţia judecătorului de a verifica legalitatea contractului de mediere. De altfel, depunerea acestuia nu este necesară, iar anularea acestui contract pentru cazurile arătate în art. 45 din lege poate avea loc numai în condiţiile dreptului comun.

Aşadar, încuviinţarea dată de instanţă este o procedură diferită de cea de judecată. În principiu nu se impun acordarea unor termene de judecată, ci imediat se va lua act de acordul de mediere dacă sunt depuse toate înscrisurile necesare iar părţile sunt prezente. Desigur, nimic nu exclude fixarea unei alte zi pentru încuviinţarea acordului ca toate aceste condiţii să fie întrunite. După cum după depunerea acordului de mediere la instanţă nu este exclusă refacerea lui, dacă părţile doresc modificarea acestuia.

Dacă medierea poate fi validată, motivarea va fi întocmită în mod succint şi accentul se va pune pe dispozitivul hotărârii prin care trebuie să se ia act de acordul părţilor pe care îl va prelua întocmai. E posibil ca acordul părţilor să se depună în calea de atac, caz în care aceasta trebuie admisă, hotărârea atacată să fie desfiinţată/casată şi se ia act de acest acord.

Judecătorul va dispune la cererea părţii interesate restituirea taxei judiciare de timbru plătite pentru învestirea instanţei (art. 63 alin. 2 din Legea nr.192/1996). De asemenea, se poate solicita recuperarea onorariului mediatorului pentru persoanele cărora li s-a aprobat cererea de acordare a ajutorului public judiciar în materie nepenală dacă a parcurs procedura de mediere a litigiului anterior începerii procesului sau a solicitat medierea după începerea procesului, dar înainte de prima zi de înfăţişare (art. 20 din OUG nr. 51/2008).

Cu privire la restituirea onorariului mediatorului semnalăm o posibilă problemă. Astfel, legislaţia internă nu prevede un cuantum minim sau maxim al acestor onorarii. Drept pentru care întrevedem comiterea unor abuzuri, când un mediator se poate înţelege cu două părţi se simuleze un litigiu civil pentru a obține suma decontată de stat drept onorariu: cele două părți se prezintă în mod formal la acel mediator în faţa căruia nu se reuşeşte încheierea acordului de mediere, după care reclamantul declanşează procesul civil, apoi una dintre părți sau ambele se declară paupere și solicită ajutor public judiciar sub forma restituirii onorariul mediatorului care nu poate fi cenzurat (reglementarea din art. 20 ultima teză a OUG nr. 51/2008, potrivit căreia „Suma la a cărei restituire partea are dreptul se stabileşte de instanţă” nu este suficientă pentru a reduce un eventual onorariu exagerat) şi după plata sumei reclamantul renunţă la acţiune. De aceea, Consiliul de Mediere trebuie urgent să reglementeze această chestiune, a onorariilor mediatorilor, ale căror limite să fie prevăzute în funcţie de natura şi obiectul cauzei, întocmai ca la notari sau executorii judecătoreşti. De asemenea, se impune ca legiuitorul să pună în acord legea medierii cu legea ajutorului public judiciar: ar trebui să beneficieze de restituirea onorariului mediatorului numai persoanele care au ajuns la un acord de mediere, care să le fie restituit odată cu autentificarea de către notar sau încuviinţarea de către instanţă, organul care procedează la verificarea legalităţii având totodată dreptul de a reduce cheltuiala făcută cu achitarea onorariului mediatorilor .
Mai semnalăm o problemă în legătură cu restituirea taxei de timbru: părţile ar putea prezenta o tranzacţie pe care să o intituleze în mod nereal „acord de mediere” numai pentru a recupera taxele achitate deja. De aceea, judecătorul ar putea solicita părţilor să prezinte şi procesul verbal încheiat la finalul procedurii de mediere, care conţine elementele de identificare ale mediatorului şi semnătura acestuia.

În cazul în care medierea nu reuşeşte, procesul civil se reia, iar cererea de repunere pe rol este scutită de taxa judiciară de timbru.

2.3. Acordul validat. Efecte.
Autentificarea dată de notarul public sau încuviinţarea făcută de instanţa de judecată are rolul de a facilita executarea reglementării amiabile. Astfel, potrivit art. 372 C.pr.civ, executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori a unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Tocmai de aceea, art. 66 alin.1 din Legea nr. 36/1995 prevede: „Actul autentificat de notarul public care constata o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia”. În mod similar, alin. 3 introdus prin Legea nr. 370/2009 la art. 63 prevede că „Hotărârea de expedient pronunţată conform prevederilor prezentei legi constituie titlu executoriu” (hotărârea de expedient este cea la care face referire art. 271 C.pr.civ.).

Caracterul executoriu semnifică învestirea cu autoritate publică a unui înscris pentru executarea căruia ar fi nevoie de autoritatea statală, ca să fie efectuată la nevoie prin forţa coercitivă a statului. Ca urmare, din moment ce titlurile mai sus arătate sunt executorii în virtutea legii, executarea lor se va face fără nicio altă formalitate, nemaifiind necesară învestirea cu formulă executorie, după cum arată în mod expres art. 3741 C.pr.civ.

Această dispoziţie va ridica unele probleme în practică. Astfel, practicile anumitor instituţii sau reglementările interne sunt de a lua anumite măsuri administrative numai în baza unor copii legalizate după hotărâri judecătoreşti definitive şi care sunt învestite cu formulă executorie. Ne referim aici, de exemplu, la efectuarea înscrierilor în cărţile funciare dispuse de către Birourile de carte funciară din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, la permisiunea acordată de Serviciul Paşapoarte unui părinte de a deplasa peste graniţă cu un minor în baza unei hotărâri care suplineşte acordul celuilalt părinte etc. Or, pentru ca hotărârile de expedient ale instanţelor să fie puse în executare, e nevoie de o modificare a acestor practici sau reglementări. De aceea, în etapa de popularizare a instituţiei medierii, e necesară implicarea în dezbateri şi mese rotunde şi a acestor autorităţi.

În unele cazuri sunt necesare îndeplinirea anumitor formalităţi pentru ca acordul de mediere, încuviinţat de notar sau instanţă, să aibă efecte. Astfel, potrivit alineatelor 5-8 introduse de Legea nr. 370 în conţinutul art. 58 din Legea nr.192: „(4) În cazul în care conflictul mediat vizează transferul dreptului e proprietate privată privind bunurile imobile, părţile vor prezenta acordul redactat de către mediator notarului public sau instanţei de judecată pentru îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă impuse de lege, sub sancţiunea nulităţii absolute. (5) Obligaţia prevăzută la alin. (4) se aplică în toate situaţiile în care legea impune, sub sancţiunea nulităţii, îndeplinirea unor condiţii de fond şi de formă. (6) În cazul în care legea impune îndeplinirea condiţiilor de publicitate, notarul public sau instanţa de judecată, va solicita înscrierea contractului autentificat, respectiv a hotărârii judecătoreşti în Cartea Funciară.”

Din aceste reglementări rezultă necesitatea ca, odată cu acordul de mediere, părţile să prezinte notarului sau judecătorului toate înscrisurile care atestă drepturile de care au înţeles să dispună. Pentru crearea rapidă a unor practici corecte, e necesar ca încă din faza incipientă a aplicării instituţiei medierii să existe o înţelegere între instanţe şi mediatori cu privire la actele ce trebuie prezentate în vederea încuviinţării, pe tipuri de cauze şi în câte exemplare. Astfel, de exemplu în materia drepturilor reale, trebuie prezentate extrase de Carte Funciară sau contracte din care izvorăsc aceste drepturi. La fel, în materie familială trebuie prezentate înscrisuri care să ateste actul căsătoriei soţilor şi paternitatea asupra copiilor. De asemenea, prezenţa părţilor în persoană este absolut necesară pentru a se verifica consimţământul acestora cu privire la încheierea acordului de mediere.

Sentinţa dată e neapelabilă (definitivă) – art. 1711 C.civ, iar efectele tranzacţiei se produc chiar de la încheierea ei. Hotărârea nu se bucură de autoritate de lucru judecat, dar e executorie de drept. Pronunţarea ei se face în public; dispozitivul va fi preluat în portalul instanţelor (http://portal.just.ro) prin intermediul sistemului ECRIS, iar hotărârea în întregime se va regăsi în JURINDEX (www.jurisprudenta.org), ceea ce va limita oarecum caracterul de confidenţialitate asigurat de procedura desfăşurată la mediator şi la notar.

Deşi legea nu prevede, este evident că dacă vreuna dintre părţi formulează o nouă acţiune cu acelaşi obiect, soluţionarea acesteia pe fond va putea fi împiedicată prin invocarea excepţiei de lucru convenit între părţi, care îmbracă toate aspectele clasicei excepţii a autorităţii de lucru judecat. În felul acesta, tranzacţia judiciară dintre părţi are un efect extinctiv şi se asigură funcţionarea principiului securităţii juridice. Rămâne o problemă modul în care se poate opune înţelegerea autentificată de la notar în situaţia în care s-ar formula totuşi o acţiune în judecată. Răspunsul îl poate oferi dispoziţia existentă în materie penală, la care vom face referire mai jos.
Cât priveşte efectele pe care le are acordul de mediere dintre părţi pe care acestea nu înţeleg să îl supună procedurii de autentificare sau încuviinţare, acestea sunt aceleaşi din dreptul comun: dacă medierea s-a desfăşurat în afara unui proces, în caz de neexecutare a acordului el poate constitui temeiul unei acţiuni ex contractu adresată instanţei în scopul de a obţine o hotărâre judecătorească care să îl oblige pe debitor să execute ceea ce s-a obligat prin acordul de mediere; dacă medierea a avut loc în timpul procesului, acordul va constitui un început de dovadă scrisă, urmând a fi evaluat în ansamblul probelor administrate care vor sta la baza unei hotărâri potrivit procedurii ordinare.

Deşi legea nu se ocupă şi de acest aspect, este evident că nimic nu împiedică părţile să încheie un acord de mediere şi ulterior unei proceduri judiciare, adică în faza de executare silită a unei hotărâri judecătoreşti, inclusiv în cursul soluționării unei contestații la executare. Această mediere se bazează pe principiul disponibilităţii părţilor care caracterizează procesul civil, principiu care este aplicabil inclusiv în faza de executare silită.

2.4. Aspecte speciale pentru medierea familială
a. Tipuri de litigii ce pot fi mediate
În privinţa relaţiilor de familie, conform art. 64 din Legea nr. 192/2006 pot fi rezolvate prin mediere două tipuri de litigii:

a1. neînţelegerile dintre soţi în timpul căsătoriei: este vorba de cele privind continuarea căsătoriei, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor, precum şi orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.

Ar intra în această categorie, aspectele reglementate în legea cadru, care în prezent este Codul familiei: de exemplu, neînţelegerile în legătură cu consimţământul unui soţ pentru administrarea, folosirea şi înstrăinarea bunurilor comune de către celălalt soţ (art. 35 C.fam), în legătură cu măsurile privitoare la bunurile şi persoana copiilor de către părinţi (art.98 C.fam), cu locul unde va locui minorul dacă părinţii locuiesc separat (art.100 C.fam) sau cu întinderea obligaţiei de întreţinere datorată de părinţi minorului, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi (art.107 C.fam). De asemenea, ar intra aici aspectele reglementate de legile speciale: de exemplu, legăturile personale dintre copil şi părintele de care a fost separat (art.16 din Legea nr. 242/2004 ), acordul părinţilor pentru deplasarea copilului în ţară sau în străinătate (art. 18 din Legea 242), modalitatea de exercitare a drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti (art.31 alin.2 din Legea 242).

a2. aspectele implicate de divorţ: este vorba atât de desfacerea căsătoriei prin divorţ, cât şi de rezolvarea aspectelor accesorii divorţului.

Înţelegerea soţilor cu privire la desfacerea căsătoriei şi la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului se depune de către părţi la instanţa competentă să pronunţe divorţul. În categoria cererilor accesorii divorţului intră cele referitoare la numele pe care soţii îl vor purta după divorţ, pensia de întreţinere care li se cuvine şi atribuirea locuinţei (art. 6131 ult.alin. C.pr.civ). Când există copii rezultaţi din căsătorie, aspecte accesorii sunt încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere a acestora şi folosirea locuinţei, aspecte pentru care instanţa va ţine seama şi de interesele minorilor (art.38 ult.alin. C.fam). Cât priveşte partajul bunurilor comune, acesta este supus regulilor de drept comun din materie civilă.

b. Aspecte particulare
Apreciem necesară analiza incidenţelor cu privire la mediere asupra unora dintre aceste instituţii:

b1. divorţul prin acordul soţilor
Probleme deosebite nu se pun în actuala reglementare pentru divorţul prin acordul soţilor pronunţat în temeiul art. 38 alin.2 C.fam (condiţiile fiind ca până la data cererii de divorţ să fi trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei
şi să nu existe copii minori rezultaţi din căsătorie).

Acordul de mediere poate fi deja încheiat când părţile introduc acţiunea la instanţă, acesta producând efecte şi fără a fi necesară autentificarea la notar în prealabil. În acest caz, există un conflict între normele din legea medierii ce permit pronunţarea de îndată a unei hotărâri de expedient şi normele din procedura civilă care prevăd necesitatea fixării unui termen de 2 luni până la primul termen de judecată (art. 6131 alin.2 C.pr.civ). Se impune, aşadar, o rezolvare legislativă.

Dar e posibil ca acest acord de mediere să intervină în timpul procesului început pentru soluţionarea acţiunii de divorţ ordinar care e precizată ulterior ca divorţ prin acord, urmând a fi soluţionat ca atare.

b2. divorţul din culpă
Cât priveşte divorţul ordinar, acesta se pronunţă atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă (art. 38 alin. 1 C.fam). Instanţa trebuie să stabilească culpa pârâtului sau a ambilor soţi în destrămarea căsniciei (art. 617 C.pr.civ).

În această situaţie, un acord de mediere se poate încheia cu privire la culpa comună a părţilor, avantajul fiind că instanţa nu va mai trebui să administreze probe în această privinţă. De altfel, în literatura juridică se consideră că acordul soţilor pentru desfacerea căsătoriei este un motiv temeinic de divorţ. Teoretic, ar urma ca probaţiunea să continue pentru dovedirea imposibilităţii continuării căsniciei, ceea ce ar fi inutil şi formalist şi ar împiedica procedura de încuviinţare a acordului de mediere. De aceea, actualul cod al familiei trebuie pus în acord cu legea medierii. De altfel, în noul Cod Civil se prevede în mod expres în art. 373-374 C.civ. că divorţul poate avea loc prin acordul soţilor, indiferent de data încheierii căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori, singura obligaţie pentru instanţă fiind aceea de a verifica consimţământul liber şi neviciat al fiecărui soţ. Dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii, aceştia vor putea apela în viitor la procedura administrativă sau notarială, nemaifiind obligatorie sesizarea instanţei.
b3. acordul cu privire la soarta minorilor după divorţ
Părinţii aflaţi în divorţ se pot înţelege cu privire la încredinţarea minorilor şi la cheltuielile părinţilor pentru întreţinerea lor, încheind un acord de mediere în acest sens.
Având în vedere că în baza art. 42 din Codul familiei instanţa poate cenzura această înţelegere, iar că pentru luarea deciziei este nevoie de opinia autorităţii tutelare şi de audierea minorului, ar fi util de găsit o modalitate prin care ancheta socială să fie efectuată de autoritatea tutelară chiar la cererea părţilor aflate în faza de mediere, astfel că atunci când instanţa trebuie să ia act de acordul de mediere să poată şi decide cu privire la încredinţarea minorilor în condiţii legale. În acest scop, un protocol tripartit instanţă-asociaţia de mediatori-primărie ni s-ar părea necesar. De asemenea, e obligatorie prezentarea la instanţă, odată cu acordul de mediere şi a minorului în vederea audierii de către judecător .

b4. numele soţilor după divorţ
Potrivit art. 40 alin.1 din Codul Familiei, la desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii se pot învoi ca soţul care, potrivit art. 27, a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ, să poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei.

Instanţa nu poate cenzura în niciun fel acordul dintre soţi, care poate fi rezultatul unei proceduri de mediere, astfel că potrivit art. 40 alin. 2 Codul Familiei va lua act de această învoiala prin hotărârea de divorţ.


3. Medierea în cauzele penale
Dispoziţiile Legii nr. 192/2006 se aplică numai în cauzele penale ce privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală (art. 67 alin. 1). Aşadar, legiuitorul român a optat doar pentru o anumită categorii de infracţiuni, şi anume numai acelea pentru care părţile au un drept de dispoziţie prin care pot influenţa declanşarea sau desfăşurarea unui proces penal.
Cu toate acestea, credem că e posibilă medierea şi în cazul procedurii reglementate de art. 2781 C.proc.pen de soluţionare a plângerilor împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată, indiferent dacă aceasta priveşte o infracţiune urmăribilă la plângerea prealabilă sau una din oficiu. Astfel, prin decizia nr.27/2008 pronunţată de ICCJ-Secţiile Unite, s-a stabilit că cel care a formulat plângere împotriva soluţiei procurorului are disponibilitatea de a şi-o retrage, judecătorul urmând să ia act de această manifestare de voinţă printr-o hotărâre definitivă. Or, această retragere a plângerii poate fi urmare a iniţiativei exclusive a petentului, urmare a concilierii încercate de judecător, sau urmare chiar a procedurii de mediere (acordul de mediere cuprinzând anumite clauze vizând atât petentul, cât şi intimatul, printre care şi obligaţia petentului de a-şi retrage plângerea).

Procedura medierii este facultativă, căci nici persoana vătămată şi nici făptuitorul nu pot fi constrânşi să accepte procedura medierii (art. 67 alin. 2). Este de menţionat că medierea poate avea loc între două sau mai multe părţi (art. 5 alin 1), aceasta chiar dacă soluţia poate consta în retragerea unilaterală a plângerii prealabile. În timpul procedurii se respectă dreptul la un avocat, la un interpret, şi drepturile minorilor în procedurile penale (art. 52 alin.1 şi art. 68); în cursul medierii, părţile pot fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispoziţie, în condiţiile legii (art. 52 alin 1); procedura este confidenţială (art.53).

Se poate recurge la medierea înainte sau în timpul procesului (art. 2 alin.1 din lege):

a. În cazul în care procedura de mediere se desfăşoară înaintea începerii procesului penal (mediere penală extraprocesuală) termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile se suspendă pe durata desfăşurării medierii.

Dacă părţile aflate în conflict nu s-au împăcat, persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă în acelaşi termen, care îşi va relua cursul de la data întocmirii procesului-verbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare (art. 69 alin 2 din lege).

Dacă medierea se închide prin împăcarea părţilor, părţile pot încheia un acord şi în scris, care poate fi supus autentificării de către notarul public. Legea prevede în mod expres că persoana vătămată nu mai poate sesiza, pentru aceeaşi faptă, organul judiciar (art. 69 alin.1). Legea de procedură penală nu reglementează ce soluţie se va adopta dacă totuşi persoana vătămată formulează o plângere prealabilă după o mediere reuşită. După opinia noastră, este vorba de autoritatea de lucru convenit ce constituie un caz special de neîncepere a urmăririi penale şi care într-o viitoare reglementare va trebui să figureze printre cazurile enumerate în art. 10 C.pr.pen.

b. În cazul în care se recurge la procedura de mediere în timpul procesului penal (mediere penală procesuală ), iniţiativa poate aparţine părţilor sau organelor judiciare, ţinute să informeze părţile asupra acestei proceduri şi îndrumându-le să o urmeze (art. 6 din lege).

Nu există prevederi în Codul de procedură penală care să reglementeze suspendarea procesului penal prin voinţa părţilor. Însă legea nr. 192/2006 prevede în art. 70 că, în cazul în care medierea se desfăşoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se suspendă, în temeiul prezentării de către părţi a contractului de mediere. Aşadar, nu e necesară prezenţa părţilor la instanţă sau depunerea de către amândouă a vreunui înscris prin care să solicite suspendarea procesului, aşa cum e nevoie în materie civilă. Suspendarea în penal durează până când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere. Procesul penal se reia din oficiu imediat după primirea procesului-verbal prin care se constată că părţile nu s-au împăcat sau, dacă acesta nu se comunică, la expirarea termenului de 3 luni.

Mediatorul nu poate impune părţilor o soluţie cu privire la conflictul supus medierii (art. 50 alin.3). Cu toate acestea, este evident că în ceea ce priveşte latura penală a procesului (spunem aceasta pentru că medierea poate viza şi/sau latura civilă a cauzei penale care se va desfăşura după regulile obişnuite din materie civilă, inclusiv pronunţarea unei hotărâri de expedient – de reţinut că latura civilă poate fi obiect al unui acord de mediere indiferent de natura infracţiunii), doar două sunt soluţiile pentru o mediere reuşită: retragerea plângerii prealabile de către persoana vătămată și împăcarea părţilor.

Când medierea este recomandată de către organele judiciare, la închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat, în toate cazurile, să informeze în scris instanţa de judecată dacă părţile au ajuns sau nu la o înţelegere în urma procesului de mediere (art. 70 alin 6 nou introdus). Cum am arătat mai sus, această informare va conţine practic datele cuprinse în procesul verbal întocmit la închiderea procedurii.

Când medierea are succes, art. 58 alin 1 din lege prevede că dacă părţile aflate în conflict au ajuns la o înţelegere, se poate redacta un acord care va cuprinde toate clauzele consimţite de acestea şi care are valoarea unui înscris sub semnătură privată. Dacă suntem de acord cu această soluţie în cazul împăcării părţilor, arătăm că medierea poate fi un succes şi numai dacă persoana vătămată decide să îşi retragă plângerea prealabilă, acordul părţilor neavând niciun efect juridic decât eventual în latura civilă a cauzei.

Organul judiciar (procurorul sau judecătorul) trebuie să ia act în mod nemijlocit de înţelegerea dintre părţi. De aceea, pentru soluţionarea cauzelor penale în baza acordului încheiat ca rezultat al medierii, art. 70 alin.5 nou introdus în lege prevede că părţile trebuie să depună la organul judiciar forma autentică a acordului (ceea ce presupune plata la notar a unei taxe aferente) sau să se prezinte în faţa organului judiciar pentru a se lua act de voinţa acestora. Aşadar, judecătorul nu se va limita doar la a lua act de retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor, ci va încuviinţa acordul de mediere după regulile generale din legea medierii care se aplică în mod corespunzător şi în cauzele penale, după cum dispune art. 67 alin.1.
O astfel de validare nu poate avea loc însă în faza de urmărire penală. Astfel, un acord de mediere prezentat direct procurorului, fără a se apela la notar, prin care părțile se împacă sau persoana vătămată declară că își retrage plângerea prealabilă, poate avea ca efect numai dispunerea de către procuror a încetării procesului penal pentru cazul prevăzut de art. 10 lit h C.proc.pen. Celelalte clauze din acordul de mediere pot fi supuse autentificării numai notarului public.

Deşi legea specială nu prevede în mod expres, în cazul în care medierea are succes şi procesul penal încetează ca urmare a retragerii plângerii prealabile sau împăcării părţilor, persoana vătămată nu poate formula o nouă plângere cu acelaşi obiect. Dacă totuși o nouă plângere prealabilă este introdusă cu privire la același făptuitor și pentru aceeași infracțiune, se va invoca excepția de lucru convenit (când acordul anterior a fost prezentat procurorului), respectiv autoritatea de lucru judecat ca impediment prevăzut de art. 10 lit. j C.proc.pen (dacă medierea a intervenit anterior în fața instanței).

Dacă părţile nu s-au împăcat, procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea procesului-verbal prin care se constată acest lucru sau, dacă acesta nu se comunică, la expirarea termenului de 3 luni de la data semnării contractului de mediere (art. 70 alin.4).




III. Avantajele medierii

1. Avantajele medierii pentru magistraţi

În fiecare an, în instanţele româneşti se soluţionează aproximativ 2 milioane de cauze. Numărul mediu de dosare soluţionate de un judecător în cursul anului 2008 este următorul: 632 cauze pe judecător la Judecătorii, 800 de cauze pe judecător la Tribunale şi 595 cauze pe judecător la Curţile de Apel. Sunt instanţe unde s-au soluţionat chiar şi peste 1000 cauze pe judecător în anul 2008.

Cum medierea se poate aplica în orice cauză ce ţine de materia civilă şi doar parţial în materie penală, teoretic aproximativ 80% din cauzele aflate pe rolul instanţelor ar putea fi soluţionate prin mediere.

Aşadar, pentru cauzele soluţionate prin mediere mai înainte de sesizarea instanţei se va obţine în timp o scădere a numărului dosarelor aflate pe rolul instanţelor. Pentru cauzele soluţionate prin mediere în timpul proceselor, judecătorii nu vor mai trebui să îşi motiveze în mod detaliat soluţiile, limitându-se la a lua act de acordul părţilor; evident, în acest caz exercitarea căilor de atac nu şi-ar mai găsi rostul, ceea ce va duce şi la scăderea numărului de dosare aflate pe rolul instanţelor de control judiciar. În toate situaţiile, judecătorii vor câştiga timp pentru a studia mai mult şi mai bine celelalte dosare şi legislaţia aplicabilă lor. Ceea ce va duce, inevitabil, la o scădere a timpului şi la o creştere a calităţii actului de justiţie în dosarele în care este necesară cu adevărat intervenţia unui magistrat pentru lămurirea situaţiei de fapt şi de drept în cadrul unui litigiu.
Pentru sistem, aceasta va presupune reducerea de către stat a unor cheltuieli sau, poate, alocarea lor mai judicioasă pentru dosarele rămase pe rol. Pentru societate în ansamblu, medierea ar putea în timp duce la creşterea gradului de tolerare a comportamentelor neconvenabile şi la un alt nivel de soluţionare a litigiilor.

2. Avantajele medierii pentru părţi

În România justiţiabilii fac plângeri şi cereri pentru orice. Gradul de toleranţă la acţiunile uşor vătămătoare ale altora împotriva noastră este unul redus, accesul la justiţie este relativ uşor, iar existenţa instanţelor în fiecare localitate importantă din România explică numărul mare al dosarelor. Ceea ce părţile nu întrevăd atunci când promovează acţiunea sunt şansele de a câştiga procesul, timpul cât va dura acesta şi cheltuielile finale ale demersului judiciar.

În privinţa primul aspect, justiţia română suferă de problema lipsei de jurisprudenţă unitară. Datorită legislaţiei deficitare dar şi a unei exacerbări a rolului judecătorului în interpretarea legii, nu puţine sunt situaţiile în care acţiuni similare sunt soluţionate în mod diferit de judecători din instanţe din judeţe diferite sau uneori chiar din aceeaşi instanţă. Oricum, prin intermediul medierii niciuna dintre părţi nu este stigmatizată ca perdant.

Cu privire la durata de soluţionare a cauzelor, datele statistice oficiale arată că pentru fiecare etapă de judecată media este de 6 luni. Realitatea este însă că sunt cauze ce tratează subiecte importante pentru părţi, cum ar fi cauzele funciare, de dreptul muncii sau de familie care durează inadecvat de mult. Astfel, de exemplu, întotdeauna va fi prea îndelungat termenul de un an pentru ca un părinte să obţină o hotărâre judecătorească definitivă care să stabilească un program de legături personale cu copilul său încredinţat celuilalt părinte spre creştere şi educare. Evident, medierea ar determina accelerarea soluţionării litigiului.

În fine, legea prevede o anumită taxă de timbru pentru a introduce o acţiune în justiţie. La aceasta se adaugă taxele pentru copierea actelor din dosar, taxele pentru promovarea căilor de atac, onorariile destinate avocaţilor pentru fiecare cale promovată. În condiţiile în care sunt posibile un număr de mai multe rejudecări în cazul comiterii de către judecător a unor greşeli ce impun reluarea ciclului procesual, cheltuielile totale nu pot fi anticipate. Dacă mai adăugăm şi pierderile suferite de părţi ca urmare a trecerii timpului rezultate din nefolosirea obiectului judecăţii, vedem că cifra poate fi mai ridicată.

Faţă de aceste aspecte este preferabilă, cu siguranţă, apelarea la mediator care ar presupune cheltuieli financiare reduse dar, mai ales, reducerea timpului de soluţionare a diferendelor şi obţinerea unui rezultat mulţumitor pentru toate părţile implicate, întreaga procedură desfăşurându-se în condiţii de confidenţialitate.





************

PROTOCOL DE COLABORARE ÎN VEDEREA IMPLEMENTARII MEDIERII

JUDECĂTORIA ORADEA ASOCIAŢIA MEDIATORILOR BIHOR

Nr. 134/52/A/2010 Nr. 1/A/2010

PROTOCOL

DE COLABORARE ÎN VEDEREA IMPLEMENTARII MEDIERII

CAP. 1 PARTENERII SEMNATARI

ART.1 Prezentul protocol se încheie de comun acord între:

JUDECĂTORIA ORADEA cu sediul în Oradea, Parcul Traian nr. 10, jud. Bihor, tel. 0259-412047, 0359-432757, fax. 0359-432758, e-mail: judecatoriaoradea@just.ro, reprezentată prin dl. judecător Cristi Danileţ în calitate de vicepreşedinte, mandatat prin hotărârea colegiului de conducere din data de 27.01.2010, denumită în continuare „Judecătoria”;

şi

ASOCIAŢIA MEDIATORILOR BIHOR cu sediul în Oradea, str. George Enescu nr.6, ap.4, tel. 0359-410.849, fax. 0359-410.848, pagina web: www.mediere-amb.ro, e-mail: contact@mediere-amb.ro, reprezentată prin d-na Corina Domocoş în calitate de preşedinte, denumită in continuare „AMB”.

CAP. II. SCOPUL ŞI OBIECTIVUL PROTOCOLULUI

ART. 2. Scopul protocolului

Scopul prezentului protocol constă în implicarea activă şi eficientă a judecătorilor şi personalului auxiliar al Judecătoriei, respectiv a mediatorilor din AMB în implementarea medierii în judeţul Bihor.

ART. 3. Obiectivul protocolului

În realizarea scopului propus, obiectivul protocolului constă în colaborarea dintre cei doi parteneri pentru:

- promovarea medierii ca mijloc alternativ de soluţionare a conflictelor;

- mediatizarea în rândul judecătorilor, personalului auxiliar al instanţei şi justiţiabililor a legislaţiei relevante interne şi internaţionale referitoare la mediere;

- conştientizarea avantajelor practice pe care instituţia medierii le aduce în activitatea judiciară;

- dezvoltarea unor bune practici care să faciliteze desfăşurarea medierii;

- implementarea dispoziţiilor care prevăd obligativitatea informării de către organele judiciare a părţilor din dosare cu privire la mediere şi posibilitatea apelării la un mediator;

- validarea prin hotărâri judecătoreşti a acordurilor de mediere în situaţiile în care acestea întrunesc condiţiile legale.

CAP III. APLICAREA PROTOCOLULUI

ART. 4. Realizarea obiectivului de către Judecătorie

Pentru realizarea obiectivului protocolului, Judecătoria va apela la următoarele modalităţi:

- va publica într-un loc accesibil justiţiabililor Tabloul Mediatorilor; acest Tablou va cuprinde lista cu toţi mediatorii autorizaţi la nivel judeţean, conform datelor furnizate de Consiliul de Mediere şi va cuprinde: nume şi prenume (în ordinea alfabetică), sediul, date de contact (telefon, e-mail), observaţii (area teritorială şi limba de desfăşurare a activităţii);

- va aloca spaţii la avizierul instanţei şi la compartimentele de lucru cu publicul pentru afişarea şi distribuirea de materiale informative privind medierea;

- va permite desfăşurarea în sediul instanţei a unor activităţi specifice de informare şi promovare a medierii, fără tulburarea activităţilor curente;

- va recomanda şi va încuraja medierea pentru persoanele implicate în litigii ce pot fi deduse medierii, atât înainte de sesizarea instanţei, cât şi după înregistrarea cauzei pe rolul acesteia;

- va aduce la cunoştinţa persoanelor paupere dispoziţiile O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar şi, în situaţia în care se solicită medierea înainte de prima zi de înfăţişare, va asigura în mod echitabil şi după metoda ciclică accesul la mediatorii înscrişi în Tabloul Mediatorilor;

- va preîntâmpina abuzurile dacă se solicită medierea anterior începerii procesului atunci când aceasta nu s-a finalizat prin încheierea unui acord de mediere: de exemplu, prin restituirea parţială a sumelor plătite mediatorului cu titlu de onorariu sau prin refuzul justificat de restituire a acestor sume;

- va preîntâmpina abuzurile atunci când se solicită medierea după începerea procesului: de exemplu, va acorda ajutor public judiciar constând în restituirea sumelor plătite mediatorului cu titlu de onorariu numai pentru mediatorul desemnat în mod ciclic de către instanţă, va cenzura cuantumul acestei sume, va refuza în respectiva cauză acordarea ajutorului public judiciar în alte forme;

- va posta acordurile de mediere validate, care sunt relevante, pe site-ul instituţiei, cu protejarea datelor cu caracter personal;

- va colecta datele statistice cu privire la cazurile în care s-a apelat la mediere, la numărul hotărârilor de validare a medierii, la numărul de hotărâri atacate, la sumele restituite părţilor plătite mediatorilor cu titlu de onorariu;

- va asigura participarea la conferinţe, seminarii, emisiuni, dezbateri în scopul de a întări încrederea publicului şi justiţiabililor în instituţia medierii;

- va promova prevederile prezentului protocol prin orice mijloace, inclusiv prin postarea lui pe site-ul instituţiei;

- va mediatiza în mod regulat acţiunile ce fac obiectul prezentului protocol.

ART. 5. Realizarea obiectivului de către AMB:

Pentru realizarea obiectivului protocolului, AMB va apela la următoarele modalităţi:

- va pune la dispoziţia instanţei materiale publicitare privind medierea şi va întreţine spaţiile speciale alocate în acest scop de Judecătorie;

- va asigura organizarea activităţilor de informare în cadrul instanţei cu privire la mediere şi va asigura participarea unor mediatori sau experţi în ADR la conferinţele, seminarile şi dezbaterile desfăşurate în cadrul instanţei cu privire la mediere;

- va asigura comunicarea directă şi eficientă în raporturile cu Judecătoria şi va informa cu privire la dificultăţile întâlnite în implementarea legislaţiei şi desfăşurarea bunelor practici în vederea identificării unor soluţii de rezolvare a acestora;

- va furniza, la cererea judecătorilor sau personalului auxiliar al instanţei, informaţii privind medierea;

- va promova instituţia medierii si dispoziţiile prezentului protocol prin intermediul paginii web şi prin orice alte mijloace legale;

- va solicita actualizarea datelor cuprinse în Tabloul Mediatorilor;

- va colecta şi va promova public acordurile de mediere validate care sunt relevante, cu protejarea datelor cu caracter personal;

- va colecta pe tipuri de cauze datele statistice cu privire la situaţiile în care s-au formulat cereri de mediere, în care s-au încheiat contracte de mediere, modalitatea închiderii procedurii de mediere, în care au participat avocaţii, în care s-a acordat ajutor public judiciar, în care acordurile de mediere s-au autentificat la notarul public, respectiv s-au încuviinţat de instanţa de judecată;

- va comunica publicului, din proprie iniţiativă, şi va comunica instanţei de judecată, la cerere, datele statistice în legătură cu medierea.

CAP. IV. RESURSE UMANE ŞI FINANCIARE

ART. 6. Partenerii convin să susţină cu resursele disponibile şi în limitele comun agreate activităţile desfăşurate în vederea atingerii obiectivului protocolului.

ART. 7. Între parteneri, aplicarea prevederilor prezentului protocol se va face în mod gratuit.

CAP V. DURATA ŞI ÎNCETAREA PROTOCOLULUI

ART. 8. Prezentul protocol de colaborare se încheie pe o perioada nedeterminată de la data semnării acestuia de către cei doi parteneri.

ART. 9. Protocolul poate fi modificat şi/sau completat prin acte adiţionale semnate de ambii parteneri.

ART. 10. Prezentul protocol va înceta in următoarele situaţii:

- prin acordul ambilor parteneri;

- prin denunţare unilaterală.

CAP. VII. DISPOZIŢII FINALE

ART. 11. Partenerii sunt de acord sa colaboreze cu alte instituţii ale statului în vederea realizării obiectivului prezentului protocol cu care se vor putea încheia protocoale similare.

ART. 12. Partenerii sunt de acord ca alte asociaţii profesionale ale mediatorilor sau ale judecătorilor, ori sindicate ale personalului auxiliar al instanţelor să adere la acest protocol în măsura în care îşi însuşesc dispoziţiile acestuia.

ART. 13. Partenerii vor depune diligenţe în vederea rezolvării numai pe cale amiabilă a neînţelegerilor ivite între acestea cu privire la aplicarea protocolului.

ART. 14. Prezentul protocol va fi înregistrat în evidenţele părţilor semnatare.

ART. 15. Pentru realizarea prevederilor prezentului protocol părţile desemnează următoarele persoane de contact:

- din partea Judecătoriei Oradea: jud. Laura Gligor, jud. Loreley Mirea şi jud. Cristi Danileţ;

- din partea AMB: Corina Domocoş – preşedinte, Florica Vârtop - director administrativ, Mihai Benchis – director administrativ, Florentina Costaş – director departament mediere, formare, consultanţă, Mariana Budura - director publicaţii, proiecte de promovare şi marketing, Mihuţ Raluca Groze - director financiar, Samuel Florin Milian - secretar .

ART. 16. Prezentul protocol s-a încheiat în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.

1 februarie 2010

Judecataria Oradea Asociatia Mediatorilor Bihor

prin prin

Cristi Danileţ, Corina Domocoş,

Vicepreşedinte Preşedinte